Mestesugurile practicate au fost de o mare diversitate pentru a fi in stare sa satisfaca nevoile locale in toate domeniile vietii cotidiene, prin prelucrarea materiilor prime locale provenite din mediul inconjurator sau obtinute in cadrul unor ocupatii.

Fieraritul este cel dintai mestesug atestat documentar in Slimnic la 1394, cand judele satului era un fierar. Se pare ca, in veacul al XIV-lea fierarii erau cei mai importanti in viata comunitatii, in secolele XV-XVI ei atingand performante considerabile producand pentru o piata mai larga. Semnificatia economica a acestui mestesug a determinat probabil si stema localitatii: un cerc in care de doua panglici stau agatate doua verigi si o potcoava, ambele aurite.

Mestesugul fieraritului s-a practicat si se practica si in zilele noastre.

Cizmaritul a constituit in veacul al XVI-lea mestesugul cu cea mai mare amploare. Existenta cizmarilor in localitate este atestata in anul 1394, cand se pare ca din aceasta perioada apar aici breslele mestesugaresti.

Fiind direct legate de prelucrarea si valorificarea unor produse animaliere, pielaritul si cojocaritul s-au practicat in permanenta pentru satisfacerea nevoilor comunitatii.La fel ca si croitoria acestea au fost atestate tot in 1394.

Prelucrarea lemnului s-a realizat prin mijlocirea unor mestesuguri specializate. Dulgherii construiau case de lemn, surile, grajdurile, podurile peste rauri, sarpantele acoperisurilor caselor de zid, iar tamplarii realizau piese de mobilier, usi, ferestre. Rotarii construiau rotile carelor si carutelor. In zilele noastre insa, rotaritul nu se mai practica.

Zidarii sunt cei care prin mestesugul si truda lor au ridicat casele solide si trainice, bisericile satului, cetatea, scolile si toate celelalte edificii de utilitate publica.

Caramidaritul a fost practicat de baiesi, care confectionau caramizi la comanda. Tot ei construiau “cuptorul” si ardeau caramida. Toponimul “La tiglarie” ar putea face dovada ca in sat s-au confectionat si tigle.

Moraritul. Conscriptiile medievalene au pastrat numele unor morari, dar despre specificul instalatiilor de morarit utilizate pana la aparitia morilor moderne nu avem stiri. Pe hotarul satului se cunoaste toponimul “Moara vantului” unde ar fi existat, conform traditiei locale, o moara de vant spre care se mergea pe “Valea Morii”. Morile sistematice au aparut inca de la inceputul secolului al XX-lea. Moara aflata si astazi in functiune a fost construita de o asociatie de slimniceni, inca inainte de 1900, fiind vanduta mai apoi comunei Sura Mare.In localitate o importanta deosebita o avea si macelaritul, satul avand o macelarie comunala care vindea carnea animalelor sacrificate in abatorul comunal.

Resursele de existenta dobandite prin practicarea agriculturii, cresterii animalelor, mestesugurilor si comertului au fost sporite prin exercitarea unor indeletniciri precum albinaritul, vanatoarea, exploatarea lemnului din padurile satului si chiar culesul unor fructe de padure si ciuperci.