Religie

820true numbers bottomleft 440true false 800http://primariaslimnic.ro/wp-content/plugins/thethe-image-slider/style/skins/frame-black
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide2
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide3
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide1
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide4
1
2
3
4

Bisericile comunei Slimnic

Viata religioasa a comunitatii slimnicene a fost caracterizata multa vreme de existenta a doua confesiuni esentiale: ortodoxa pentru romani, si catolica pentru comunitatea germana, pe parcursul veacurilor intervenind o serie de schimbari.

La mijlocul secolului al XVI-lea, adoptandu-se Reforma religioasa initiata de Martin Luther in Germania, sasii au aderat la confesiunea evanghelica, iar spre sfarsitul veacului al XVIII-lea, la 1790, o parte din comunitatea romaneasca a trecut la Biserica Unita cu Roma, devenind greco-catolica.

Biserica ortodoxa, nerecunoscuta de oficialitati, fiind doar “tolerata”, ca insasi natiunea romana din Transilvania, s-a identificat la romanii de aici cu “legea”, tinand loc statului national si facand imposibila realizarea unor incercari de convertire religioasa venite din exterior.
Biserica Ortodoxa din Slimnic a fost slujita, veacuri de-a randul, de preoti ale caror nume nu ni s-au pastrat. Erau oameni simpli, dar cu mare dragoste de popor, pregatiti in scolile manastiresti ale acelor vremuri. Slimnicenii au beneficiat de serviciile unui preot calificat in seminarul Andreian din Sibiu abia de la 1890. Cel dintai preot ortodox roman din Slimnic este atestat documentar in 1762.

Biserica Ortodoxa, cu hramul “Sf. Arhangheli”, a fost ridicata in 1831, din piatra si caramida, acoperisul fiind cu tigla-solzi. Are forma unei nave si se compune din pronaos, naos si altar.
Ctitorirea ei s-a realizat in vremea preotului Ioan Hociota “Cel  Batran”, ctitor principal fiind epitropul Grigore Stuparu, o contributie importanta aducandu-si si cele peste 200 de familii de ortodocsi existente in sat. In memoria colectiva s-a pastrat legenda ca biserica ar fi fost cladita pana la acoperis pe cheltuiala lui Grigore Stuparu, care si-a vandut pentru acest scop toata averea, finalizarea ei fiind posibila cu ajutorul unor sate din Tara Oltului, care au venit in sprijinul romanilor slimniceni cu material lemnos si mesteri priceputi.
Initial, biserica n-a avut turn si era nepictata, turnul fiind inaltat intre anii 1889-1910. Altarul a fost reinnoit in 1920 de pictorul Cabadaief, care a pictat si iconostaul bisericii Foltea din Saliste, in 1937 s-a introdus curentul electric, iar in 1962, gazul metan.
Crucea din turn a fost pusa sub pstorirea preotului Pavel Alisie.
Starea ei de conservare a fost periclitata de inundatiile din 1975 si de cutremurul din 4 martie 1977, care i-au provocat o serie de fisuri.
Dupa 1990 a inceput constructia unei noi Biserici Ortodoxe in centrul comunei, de proportii monumentale, lucrare in mare parte finalizata.
Biserica Greco-Catolica, cu hramul “Sf. Treime”, a fost  ridicata pe locul unei mai vechi bisericute de piatra, intre anii1904-1910, prin osteneala si straduinta preotului catholic Nicolae Mihaltan, beneficiindu-se si de un ajutor financiar din partea Blajului.
In 1912 i-a fost pictat iconostasul, cu contributia materiala a credinciosilor, in special din partea “Reuniunii femeilor”.
Dupa 1948, cand s-au reunificat cele doua biserici surori romanesti, preotul de atunci, Ion Moldovan, impreuna cu preotul Pavel Alisie, au realizat partial renovarea acoperisului si tavanului, lucrarea fiind continuata in vremea preotului Aurel Bortan. In anul 1961 a fost introdus gazul metan prin stradania preotului Nicolae Buta.
A fost inchisa in 1981 din cauza degradarilor de structura provocate de alunecarile de teren pricinuite, la randul lor, de inundatiile din 1975 si mai ales de cutremurul din 1977.

Biserica Evanghelica cu hramul “Sf. Bartolomeu”, construita in prima jumatate a secolului al XV-lea este o biserica sala, ridicata din zidarie de caramida, piatra ecarisata fiind folosita la muchiile contraforturilor, in stil gotic tarziu cu interventii baroce.

Se compune din nava de 16,76 m lungime si 8,65 m latime sic or de 14,64 m lungime si 7,41 m latime. Initial nava fusese tavanita, iar corul bltit, la 1742 realizandu-se si boltirea navei.
Din faza initiala dateaza si portalul de vest, bogat profilat. Usa ce da in sacristia alipita pe latura de nord a corului are o arhivolta simpla in arc frant.

Altarul, in stil baroc, a fost pictat in anul 1773 de Stefan Adolph Valpegi din Medias si restaurat in anul 1905. Scrinul altarului are pictate Nasterea Domnului, Rastignirea si Inaltarea lui Iisus, a caror expunere se face alternativ, in predela este picatta Cina cea de Taina, iar intr-un registru superior, Botezul lui Iisus.

Deasupra Amvonului, datand din anul 1759, in stil baroc, se afla baldachinul lucrat de un mester rural, dar pictat tot de Valpegi. Balustrada metalica a scarii amvonului dateaza din 1792, fiind ctitorita de preotul Johannes Iosef Bruckner.

La 1733, prin grija (ctitoria) imparatesei Maria Tereza, biserica a fost inzestrata cu o orga, opera a maestrului Johannes Hann din Sibiu, picture acestei fiind executata de acelasi Stephan Adolph Valpegi, sub auspiciile Universitatii Sasesti, in vremea preotului Johannes Hertel.
In interiorul corului se pot remarca oua pietre funerare din anii 1582 si 1633, prima apartinand lui Thomas Bomelius, iar cea de-a doua lui Thomas Bordan, care au slujit ca preoti evanghelici in Slimnic.

La 1520, biserica a fost inzestrata cu un crucifix, o capodopera a aurarilor din perioada gotica, aflata acum in colectia Muzeului Bruckenthal, care are pe o fata crucificarea, iar pe cealalta, pe apostolul Bartolomeu. Tot la inceputul secolului al XVI-lea, a intrat in posesia bisericii un potir de argint aurit, turnat, ajurat, gravat cu filigran, smalt si email translucid, cu ornamente de influenta renascentista, aflat acum tot in colectiile Muzeului Bruckenthal. Potirul are pe talpa inscriptia S(anctus) KLEME(ns), iar pe cuva AVE MARIA GRACIA PLENAS DOMINUS.

De-a lungul secolelor, s-a constituit o colectie de 14 covoare daruit de diverse personalitati, precum judele regal Johann Lutsch (1649-1661), Mathias Stolzenburger, Paul Brelfft, Martin Seiwert. Au fost vandute in perioada interbelica pentru plata reparatiilor efectuate la biserica si la scoala.