Istoric

820true numbers bottomleft 440true false 800http://primariaslimnic.ro/wp-content/plugins/thethe-image-slider/style/skins/frame-black
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide2
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide3
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide1
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide4
1
2
3
4

Teritoriul slimnicean, constituit din terenuri fertile pe vai si terase, paduri bogate in lemn si vanat, pasuni si clima blanda atras asezarea unor comunitati preistorice de la care s-au pastrat numeroase vestigii aheologice de o varietate si bogatie impresionanta.

Toate aceste descoperiri de materiale arheologice preistorice dovedesc ca inceputurile habitatului uman pe teritoriul slimnicean se plaseaza in epoca neoliticului (circa 7000-3000 i.e.n.) viata pulsand de atunci fara intrerupere.

Cei dintai locuitori ai acelor vremuri si-au constituit o mica asezare, probabil la sud-est de actuala vatra a satului, in dreapta Izvoarelor Sarbei, iar in epoca de trecere de la neolitic la civilizatia bronzului (cultura “Cotofeni”), au existat doua asezari, in Sarba Stempen si pe dealul “Cetateaua”, in apropierea locului numit azi “La saivane”.

Asezarea preromana Sarba-Stempen isi are inceputurile in secolul III i.e.n., nefiind exclusa posibilitatea ca acestea sa fie plasate cu un secol mai devreme si avea proportiile unui catun alcatuit din bordeie, semibordeie de locuit si chiar locuinte de suprafata, pe langa ele aflandu-se numeroase gropi de cereale.

Existenta asezarii Sarba-Stempen a fost deosebit de indelungata, dainuind inca multa vreme dupa retragerea stapanirii romane din Dacia (271 e.n.), in secolul V fiind ,se pare, ruinata.
Populatiile migratoare au adus o serie de piedici serioase dezvoltarii social-economice a populatiei locale, dar n-au facut decat s-o incetineasca, nu s-o si opreasca, continuitatea de locuire fiind atestata prin descoperiri arheologice din secolele IV-IX. De la ostrogoti a fost scos, de exemplu, la lumina inventarul unui mormant de inhumatie, de la jumatatea secolului V, aflat la Sarba-Stempen, cuprinzand doua fibule cu cap de pasare, cercei cu capete poliedrice, un colier, piese de sarma impletita, fusaiole.

Chiar denumirea localitatii, Slimnic, pare a fi de origine slava, insemnand dupa unele opinii confluenta, iar dupa altele prunet, ceea ce ar insemna ca slavii ar fi locuit pe aceste teritorii, fiind asimilati de populatia locala.

Regii arpadieni reusesc sa cucereasca, in decurs de doua veacuri, XI-XIII, Transilvania locuita de populatia romaneasca, care traia in obsti satesti si era organizata in formatiuni politice voievodale, opunand indelungata rezistenta impotriva cuceritorilor. Dupa cucerire, teritoriul Transilvaniei a fost colonizat cu secui si sasi.

Tinand seama de faptul ca Slimnicul facea parte din capitlul Sibiului, inclus in structura prepoziturii cu acelasi nume, formata intre anii 1188-1191, putem afirma ca stabilirea colonistilor germani pe teritoriul Slimnicului s-a infaptuit in a doua jumatate a secolului al XII-lea, satul devenind una dintre cele mai importante componente ale capitlului sibian.
Se pare ca originea primelor grupuri de sasi stabiliti aici proveneau din Flandra si Luxemburg. Cel putin o parte din sasii asezati la Slimnic a venit din satul Stolzenburg din Luxemburg.

Cea dintai atestare documentara a localitatii Slimnic, apare la cateva decenii dupa trecerea invaziei mongole si dateaza din 10 decembrie 1282, cand Lodomerius, episcop de Strigoniu, confirma lui Reynoldus paroh de Stolchunbercht si decan al capitlului Sibiului o serie de privilegii primite de la arhiepiscopul Filip, prin doua acte emise in 6 mai 1264.

Teritoriul slimnicean si locuitorii comunei au fost martorii diferitelor conflicte sociale, atacuri si incursiuni in sudul Transilvaniei, dispute pentru stapanirea Transilvaniei, stapanirea habsburgica in Transilvania, rascoala curutilor (1703-1711)