Economie

820true numbers bottomleft 440true false 800http://primariaslimnic.ro/wp-content/plugins/thethe-image-slider/style/skins/frame-black
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide2
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide3
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide1
  • 5000 random true 60 bottom 30
    Slide4
1
2
3
4

Agricultura

Economia traditionala, complex structurata s-a intemeiat indeosebi pe cultivarea pamantului si cresterea animalelor, practicate intr-o stransa interdependenta, mestesuguri, comert si unele indeletniciri secundare.

Agricultura a beneficiat de un spatiu agricol generos, alcatuit din terenuri arabile, livezi de pomi fructiferi, vii, care au avut initial dimensiuni mult mai reduse decat cele din zilele noastre, dar in decursul veacurilor, pe masura sporirii populatiei si necesitatilor ei alimentare, acest spatiu a fost mereu largit si extins prin defrisari realizate in defavoarea suprafetelor impadurite, fenomen care a cunoscut progresul cel mai insemnat pentru agricultura inceput in evul mediu si desavarsit in epocile urmatoare, realitate demonstrata de numeroase toponimice locale : Hansuri, Redea, Obarse, Mesteacani, Nuci, Peri, etc. Remarcabil este faptul ca, in cadrul defrisarilor, erau pastrati merii si perii salbatici, ori nucii pentru fructe si pentu umbra necesara animalelor in timpul verii si pentru ocrotirea stabilitatii terenurilor impotriva eroziunii.

Culturile agricole cuprind o mare diversitate de plante, intre care predomina, firesc cerealele si cartofii.

In Slimnic, intre cereale, care aveau rolul predominant, pe primul loc se situau graul si porumbul, urmate de orz si ovaz, cartoful ocupand locul al treilea ca suprafata cultivata.
Pentru animale se cultiva sfecla furajera, iar dintre plantele tehnice, canepa.
Pomicultura practicata a cuprins toata gama pomilor fructiferi, un loc principal ocupandu-l prunul si marul (Marul de Transilvania). Dintre peri, soiul cel mai raspandit era cel ���ovasesc”, numit astfel pentru ca avea culoarea ovazului. Nucul era prezent aproape in fiecare gradina, asezat mai la margine, in partile unde umbra lui nu dauna altor pomi, dar avea o mare frecventa, dovedita de numeroase denumiri toponimice, precum “In nuci” sau “Nucii Popii”.
Se mai cultiva ciresi, visini, piersici plantati cu predilectie prin vii.
De asemenea s-a practicat si viticultura, aceasta fiind practicata pana la 1848 exclusiv de sasi. Romanilor nu le era permis sa detina vii.
Dintre legume, slimnicenii au cultivat si cultiva : ceapa, varza, rosii, ridichii, morcovi, patrunjel, etc. Pentru nevoile gospodariilor proprii.
Cresterea animalelor, practicata in stransa legatura cu ultivarea pamantului furniza animale de munca (boi, cai), carne, lapte, lana, piei si gunoiul de grajd atat de necesar refacerii fertilitatii solului. In acest domeniu, slimnicnii s-au dovedit a fi renumiti crescatori de cai, stema satului fiind o potcoava.
Pentru intretinerea animalelor crescute in gospodarii, satul a beneficiat de suprafete considerabile de pasuni si fanete.

Industria

Mestesugurile practicate au fost de o mare diversitate pentru a fi in stare sa satisfaca nevoile locale in toate domeniile vietii cotidiene, prin prelucrarea materiilor prime locale provenite din mediul inconjurator sau obtinute in cadrul unor ocupatii.

Fieraritul este cel dintai mestesug atestat documentar in Slimnic la 1394, cand judele satului era un fierar. Se pare ca, in veacul al XIV-lea fierarii erau cei mai importanti in viata comunitatii, in secolele XV-XVI ei atingand performante considerabile producand pentru o piata mai larga. Semnificatia economica a acestui mestesug a determinat probabil si stema localitatii: un cerc in care de doua panglici stau agatate doua verigi si o potcoava, ambele aurite.

Mestesugul fieraritului s-a practicat si se practica si in zilele noastre.

Cizmaritul a constituit in veacul al XVI-lea mestesugul cu cea mai mare amploare. Existenta cizmarilor in localitate este atestata in anul 1394, cand se pare ca din aceasta perioada apar aici breslele mestesugaresti.

Fiind direct legate de prelucrarea si valorificarea unor produse animaliere, pielaritul si cojocaritul s-au practicat in permanenta pentru satisfacerea nevoilor comunitatii.La fel ca si croitoria acestea au fost atestate tot in 1394.

Prelucrarea lemnului s-a realizat prin mijlocirea unor mestesuguri specializate. Dulgherii construiau case de lemn, surile, grajdurile, podurile peste rauri, sarpantele acoperisurilor caselor de zid, iar tamplarii realizau piese de mobilier, usi, ferestre. Rotarii construiau rotile carelor si carutelor. In zilele noastre insa, rotaritul nu se mai practica.

Zidarii sunt cei care prin mestesugul si truda lor au ridicat casele solide si trainice, bisericile satului, cetatea, scolile si toate celelalte edificii de utilitate publica.

Caramidaritul a fost practicat de baiesi, care confectionau caramizi la comanda. Tot ei construiau “cuptorul” si ardeau caramida. Toponimul “La tiglarie” ar putea face dovada ca in sat s-au confectionat si tigle.

Moraritul. Conscriptiile medievalene au pastrat numele unor morari, dar despre specificul instalatiilor de morarit utilizate pana la aparitia morilor moderne nu avem stiri. Pe hotarul satului se cunoaste toponimul “Moara vantului” unde ar fi existat, conform traditiei locale, o moara de vant spre care se mergea pe “Valea Morii”. Morile sistematice au aparut inca de la inceputul secolului al XX-lea. Moara aflata si astazi in functiune a fost construita de o asociatie de slimniceni, inca inainte de 1900, fiind vanduta mai apoi comunei Sura Mare.In localitate o importanta deosebita o avea si macelaritul, satul avand o macelarie comunala care vindea carnea animalelor sacrificate in abatorul comunal.

Resursele de existenta dobandite prin practicarea agriculturii, cresterii animalelor, mestesugurilor si comertului au fost sporite prin exercitarea unor indeletniciri precum albinaritul, vanatoarea, exploatarea lemnului din padurile satului si chiar culesul unor fructe de padure si ciuperci.